Beneficiarii Programului Euro 200 sunt elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 250 lei pe membru de familie.
Cererile pentru Programului Euro 200 pentru a beneficia de vouchere de 200 de euro, în vederea achiziționării unui calculator, se depun până pe 16 aprilie 2020.
La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii. Sunt exceptate alocația de stat, alocația familiei complementare și alocația de susținere pentru familia monoparentală, bugetul personal complementar acordat persoanelor cu handicap, bursele de studii și bursele sociale, precum și toate drepturile sociale care, potrivit legii, sunt exceptate de la stabilirea altor drepturi și obligaţii.
Studenții interesați de obținerea unui ajutor financiar de 200 EUR (bon valoric) destinat achiziționării unui calculator (Legea nr.269/2004 si HG nr. 1294/2004) pot depune dosarul la secretariatul facultății de care aparțin. Dosarul trebuie să cuprindă în mod obligatoriu:
- cerere tip (modelul este disponibil aici);
- actul de identitate al studentului care aplică (original și copie);
- copii ale actelor de identitate sau ale certificatelor de naștere ale celorlalți membri ai familiei;
- adeverința de la unitățile/instituțiile de învățământ din care să rezulte calitatea de elev sau student a celorlalți frați/surori;
- acte doveditoare, în original, privind veniturile brute ale membrilor familiei în luna precedentă depunerii cererii, respectiv MARTIE 2020 (adeverințe salariu, cupoane pensii, certificate fiscale, adeverințe cu veniturile agricole);
- declarații notariale de venituri pentru membrii de familie care nu realizează nici un venit;
- declarația pe propria răspundere a studentului, autentificată de notar, în sensul că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în plafonul prevăzut (250 lei) și că dispune de diferența de bani pentru achiziționarea unui calculator cu o configurație minimă standard;
- adeverința eliberată de către instituția de învățământ (facultate) din care să rezulte că studentul a promovat minimum 45 de credite în anul universitar anterior depunerii cererii, cu excepția studenților din anul I, pentru care se va elibera doar o adeverință din care sa rezulte calitatea de student (se eliberează pe bază de cerere trimisă la adresa stiinte.craiova@gmail.com);
- ancheta sociala, emisa de autoritățile locale abilitate pentru verificarea veridicității declarațiilor de venit și a celor referitoare la bunurile familiei.
La depunerea dosarului secretariatul facultății îi va elibera studentului un document care sa ateste primirea dosarului. În cazul în care în termen de 48 de ore lucrătoare de la transmiterea documentelor la adresa menționată, studentul nu primește răspuns cu nr. de înregistrare vă rugăm să ne contactați telefonic la nr. 0251 41 50 77.
IMPORTANT
- toate actele vor fi scanate și depuse prin poșta electronică la adresa stiinte.craiova@gmail.com;
- documentele scanate depuse electronic vor fi verificate și certificate cu originalele la momentul depunerii actelor originale, după ridicarea stării de urgență;
- vârsta maximă admisă a studentului: pana la 26 ani;
- venitul brut/membru de familie: maxim 250 lei;
- ajutorul se acorda o singura data in cadrul unei familii.
TERMEN DE DEPUNERE ACTE 16 APRILIE 2020.