Departamentul de Informatica din cadrul Facultății de Științe împreuna cu compania CAPHYON, va invita la Open4Tech – De vorba cu Caphyon, prezentare desfășurată în cadrul seriei de evenimente Open4Tech – Open for technology. Sunt invitați sa participe studenți, profesori și oricine este interesat.
-
Loc de desfasurare: Departamentul Informatica, Sala 363;
-
Data: Miercuri, 16 martie 2016, ora 14:00.
Caphyon este o companie de software 100% românească focusată exclusiv pe crearea, promovarea și vânzarea propriilor produse software la nivel mondial. Cei peste 40,000 de clienți provin din 171 de țări, aproximativ 50% dintre aceștia aflându-se în Statele Unite, 20% în UK, 10% în Germania, Franța, Italia iar dintre ei merită amintiți:
Startup fondat în 2002, într-o garsoniera din Brazdă, de doi absolvenți ai Universității din Craiova, Caphyon are astăzi peste 55 de angajați ce lucrează în sediul localizat ultra-central într-una din cele mai moderne clădiri de birouri din Craiova, Blue Wings.
Succesul companiei s-a datorat în primul rand culturii sale, de la bun început deschisă, orientată spre creativitate și excelență, și mediului relaxat și fun dar de unde nu lipsesc cele mai ergonomice condiții, cel mai nou software și cel mai modern hardware. Acestea au atras de-a lungul anilor tineri pasionați de creația de produse software – programatori, designeri, testeri, suport, textieri, marketing – care împreuna au dat naștere produsele cu care compania se mândrește în întreaga lume.
Pe plan local, Caphyon este un dedicat colaborator al Facultăților de profil din Craiova, unde sponzorizeaza diverse programe și competiții, susține cursuri și prezentări, oferă burse, stagii de practica și mentorat, sub deviza “Educă si Inspiră”.
Unele produse din portofoliul Caphyon:
- Advanced Installer – produs ce permite companiilor care creează aplicații software să la împacheteze şi să le distribuie pe platforma Windows
- Advanced Web Ranking – aplicație care ajută la măsurarea și îmbunătățirea eforturilor de marketing online, de la o poziționare mai bună în rezultatele din motoarele de căutare și până la identificarea surselor de venit și determinarea profitabilității investițiilor
- Installer Analytics – o aplicație web puternica ce strânge și prezintă date despre instalarea, menținerea și dezinstalarea aplicațiilor de pe calculatoarele utilizatorilor