Amazon organizeaza in Romania a treia editie a concursului de informatica Amazon TechO(n) Challenge, adresat pasionatilor de programare, atat din industrie, cat si din mediul academic.
Cei care sunt pasionati de rezolvarea unor probleme informatice complexe, sunt invitati sa se inscrie si sa participe la aceasta comptetitie. Premiile puse in joc sunt substantiale: locul I – 10.000 RON, locul II – 5.000 RON, locul III – 2.500 RON.
Concursul se desfasoara doar in mediul online, in perioada 10-17 decembrie 2015, iar intrarea in competitie este gratuita si accesibila tuturor rezidentilor romani. Inscrierea este deschisa pe site-ul competitiei Amazon TechO(n) Challenge.
Cu peste 100.000 de angajati in intreaga lume, compania Amazon este lider la nivel global in comertul on-line, fiind recunoscuta ca unul dintre pionierii industriei de cloud computing. In Romania, Amazon este prezent inca din 2005, cand in Iasi s-a deschis un Centru de Dezvoltare al companiei ce astazi numara peste 400 de angajati.