93.000 de angajaţi în IT şi telecom aduc valoare adăugată cât 350.000 de salariaţi în construcţii şi 2,6 milioane de persoane active în agricultură.
Pentru prima dată în istoria economiei româneşti, contribuţia serviciilor de informaţii şi comunicaţii la creşterea economică a depăşit-o pe cea a agriculturii şi pe cea a construcţiilor. Aceasta înseamnă că IT&C poate deveni o locomotivă pentru economia românească, cu toate că ponderea sa în PIB este la doar 6%.
Aceste date arată că România are nevoie neîntârziat de un plan de accelerare a creşterii economice la peste 5% pe an care să se bazeze în primul rând pe IT. Nu mai avem nici timp, nici bani să investim în capacităţi industriale, adică în sectorul secundar al economiei, ci suntem forţaţi să trecem într-o generaţie direct de la agricultură şi exploatare de resurse – adică sectorul primar – la servicii cu valoare mare adăugată – IT şi telecom, adică sectorul terţiar.
Este exact cazul multor familii de fermieri din România unde copiii fac şcoli de programare sau ajung să devină antreprenori în IT. Avantajul uriaş este că pentru matematică şi informatică spre deosebire de fizică, chimie sau biologie nu sunt necesare laboratoare cu echipament sofisticat, ci sunt suficiente caietele studenţeşti, creta şi tabla, computerul şi conexiunea (rapidă) la internet.
Spre norocul ei, România le are. Suntem ţara cu cel mai rapid internet din Europa de Est, iar Bucureştiul candidează la oraşul cu cele mai performante conexiuni la web din Europa.
Competiţia a asigurat-o o infrastructură telecom de înalte standarde, iar şcolile româneşti încă reuşesc să livreze pe piaţă informaticieni buni. Un program naţional de accelerare a dezvoltării acestui sector în următorii zece ani, de multiplicare cu zece a numărului de absolvenţi de IT&C este singura şansă de dezvoltare a României. Ziarul Financiar a lansat această propunere în cadrul programului România 5% şi iată că statistica ne confirmă că aceasta este într-adevăr o şansă pentru economia românească.
Mai multe in articolul.
Poate va intereseaza IT&C-ul poate deveni locomotiva economiei sau „Fiica d-nei Ana P. a pariat pe IT şi a câştigat”.